
Înscriere la cursurile gratuite oferite de Academia Juniper @UCV
Studenții F.A.C.E. interesați de înscrierea la modulele de curs oferite de compania Juniper Networks - nivel Associate (via Juniper Learning Portal - web), sunt invitați să completeze următorul formular: aici.
Termenul limită pentru înscriere este 20 IUNIE 2025.
Înscrierea permite accesul în JLP (Juniper Learning Portal) pentru o perioadă de 90 de zile. Fiecare modul de curs poate fi parcurs de Dvs. online și în ritm propriu (regim self-paced). În cadrul acestor module de curs există chestionare (quiz-uri) și exemple practice din domeniul echipamentelor de rețea și a rețelisticii în general. La sfârșitul parcurgerii respectivului modul de curs Dvs. veți primi în mod gratuit un voucher de examinare care vă va permite să vă certificați oficial competențele acumulate.
Cf. unei decizii interne F.A.C.E., parcurgerea și certificarea Juniper sunt recunoscute de facultate și pot fi echivalate cu un stagiu de practică de vară (poate fi de interes pentru studenții de anul II și III care au prevăzute în planul propriu de învățământ aceste activități - practica de vară se derulează în perioada: 23.06.2025 - 13.07.2025).
Cursanții înscriși vor avea acces nu doar pe simulatorul online JLP ci și pe echipamentele fizice care ne sunt furnizate de Juniper Networks în cadrul parteneriatului cu UCV și care sunt disponibile în lab. 301 de la INCESA (Blvd. Decebal 107). Accesul fizic va fi intermediat de instructorul local din cadrul Academieri Juniper@UCV.